Hmm poi sa vedem am fost plecata la mare mda.
La mareee.Wowww.Aiurea.
Am avut o saptamana la dispozitie sa ma gandesc la cine sunt cum sunt si ce scop am eu in viata.
Sunt defapt numai sunt eram ...am fost?Am fost,am fostt.Am fost eu aia mica si saritoare mereu.Sunt...nu stiu sunt acum melancolica?Pierd timpul pretiossss care mi-a mai ramas din vacanta.Si ce?
Cum sunt eu?
Cum m-a lasat mama cand m-a nascut.
Ce scop am?
Sa scap de starea asta de moleseala si sa revin ,,naibii'' la viata odata.
Nu am indeplinit chestia asta desi incerc inca.
Oricum eu...eu sunt recunoscatoare ca mai am un numar de X prieteni care desi nu stiu poate le-am gresit,poate le-am vorbit urat mi-au ramas alaturi si ma sprijina cand am nevoie.
Prietenii astia nu se cumpara.
Nu se gasesc asa oriunde.
Sunt prieteni pe care ii cunosc de N timp si care in ciuda intamplarilor au fost si sunt ,,ai mei''.
A doua familie poate.Sau a 3a.Sau cine stie.
Mereu e cineva care este acolo pentru tine.E facut sa iti fie prieten indiferent de cum te vezi tu sau cum te vad altii.
Tin sa pun conversatia asta aici.
Mda Cherry.Alt om care este langa mine cand am nevoie si care imi deschide ochii cand sunt prea cufundata in ganduri.
,,C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y: cu claudiu si cookie teai certat?
иícolє иεcяσpнσвíα :]: nu
иícolє иεcяσpнσвíα :]:
иícolє иεcяσpнσвíα :]: niciodata no sa ma cert cu ei
иícolє иεcяσpнσвíα :]: ^^
C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y: asa
иícolє иεcяσpнσвíα :]:
иícolє иεcяσpнσвíα :]: ^^
C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y: ba da chiar de vreo luna nu team mai vazut
C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y:
иícolє иεcяσpнσвíα :]:
иícolє иεcяσpнσвíα :]: defapt
иícolє иεcяσpнσвíα :]: de o saptamana
иícolє иεcяσpнσвíα :]: si ceva
иícolє иεcяσpнσвíα :]:
C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y: a da?
C.|-|.3.R.R.`/ R.R.Y: ''
Pai da.
Trece timpul asta e ... pare mai mult decat este si este mai putin decat pare.
Cookie si Claudiu?
Ei cei doi speciali.
DA.
Sunt prietenii pe care ii poate dori oricine.Nu toti ii au.Cine ii are si nu stie sa ii pretuiasca ii pierd si e pacat.
Indiferent de vreme,situatie sau orice de genu' asta ei sunt disponibili.
Avem nevoie de prietenii.
Chiar daca preferam sa fim singuri o perioada.
luni, 23 august 2010
miercuri, 11 august 2010
Scrisoare catre cea mai buna prietena
Hmm...
Nu stiu cu ce sa incep...
Sunt atatea de spus...timp avem dar...sunt totusi prea multe de spus.
Cuvintele simple nu descriu sentimente mai degraba stari.
Oricum...
Au trecut cam 3 luni aproape a trecut vacanta.
In 3 luni s-au intamplat atatea lucruri...prea multe lucruri...
Desi cand ai plecat din tara nu ai spus maca PA si am fost suparata pe tine,imi lipsesti enorm.
Tu ai fost mereu langa mine indiferent de ce s-a intamplat.Chiar daca am tipat la tine,chiar daca ne-am certat ai fost mereu o sora,o prietena si uneori o mama pentru mine.
Cand am plans mi-ai sters lacrimile.Cand aveam probleme mereu stiai cum sa ma inveselesti si sa ma ajuti sa le rezolv.
Cum am mai spus am atatea sa-ti spun...
Dupa chestiile care mi-au dat batai de cap in ultimul timp...simt ca am nevoie de tine.Pur si simplu esti ceva esential,ceva de care nu ma pot lipsi,ceva de care am mereu nevoie.
Desi ies afara,rar ce e drept ...nu e la fel cum era cu tine.Imi lipseste starea aia pe care o aveam acum ceva timp,imi lipsesc noptile nedormite,imi lipsesc repetitiile cu tine,imi lipsesc atatea lucruri.
Sunt ca o cutie goala.Lasata in ploaie,soare,ninsoare orice vrei tu sa crezi.
Pe afara este lumina dar inauntru,e culoare de nimic,este intuneric si ...atat?!
E ca si cum cineva a rupt din mine si a plecat.Fara nimic in plus.
Mi-a luat o parte din corp si a plecat.
Pot si acum sa imi amintesc zilele cand ieseam cu tine afara.
Desi soare,ploaie,vant orice stiai sa faci zilele sa para mai senine.
Noptile alea cand nu dormeam ori vorbeam cate 3-4 ore la telefon.
Cum plangeam si cum ma consolai si eu la randul meu faceam acelasi lucru...
Zilele alea plictisitoare de scoala in care desenam in ore si ca sa nu imi zica profii ceva doar mie faceai acelasi lucru.
Si sigur nu voi uita de ziua in care ne-am imbracat in rochiile alea identice si ti-ai pus si tu genunchera ca sa nu ma simt eu ciudat.
Desi erai cum erai ... esti tot Alexa mea.
Si chiar daca pentru un corp asa mic sunt ,,prea mare'' si sunt prea nu stiu cum sa stii ca tot ,,Pitica nebuna'' raman.
[Postarea asta a fost ceva din suflet pentru ca ...ea chiar imi lipseste si pentru ca toate momentele petrecute cu ea nu mi le poate lua nimeni.
Multumesc ca de obicei celor care m-au intrebat daca mai postez sau chestii deastea.]
Nu stiu cu ce sa incep...
Sunt atatea de spus...timp avem dar...sunt totusi prea multe de spus.
Cuvintele simple nu descriu sentimente mai degraba stari.
Oricum...
Au trecut cam 3 luni aproape a trecut vacanta.
In 3 luni s-au intamplat atatea lucruri...prea multe lucruri...
Desi cand ai plecat din tara nu ai spus maca PA si am fost suparata pe tine,imi lipsesti enorm.
Tu ai fost mereu langa mine indiferent de ce s-a intamplat.Chiar daca am tipat la tine,chiar daca ne-am certat ai fost mereu o sora,o prietena si uneori o mama pentru mine.
Cand am plans mi-ai sters lacrimile.Cand aveam probleme mereu stiai cum sa ma inveselesti si sa ma ajuti sa le rezolv.
Cum am mai spus am atatea sa-ti spun...
Dupa chestiile care mi-au dat batai de cap in ultimul timp...simt ca am nevoie de tine.Pur si simplu esti ceva esential,ceva de care nu ma pot lipsi,ceva de care am mereu nevoie.
Desi ies afara,rar ce e drept ...nu e la fel cum era cu tine.Imi lipseste starea aia pe care o aveam acum ceva timp,imi lipsesc noptile nedormite,imi lipsesc repetitiile cu tine,imi lipsesc atatea lucruri.
Sunt ca o cutie goala.Lasata in ploaie,soare,ninsoare orice vrei tu sa crezi.
Pe afara este lumina dar inauntru,e culoare de nimic,este intuneric si ...atat?!
E ca si cum cineva a rupt din mine si a plecat.Fara nimic in plus.
Mi-a luat o parte din corp si a plecat.
Pot si acum sa imi amintesc zilele cand ieseam cu tine afara.
Desi soare,ploaie,vant orice stiai sa faci zilele sa para mai senine.
Noptile alea cand nu dormeam ori vorbeam cate 3-4 ore la telefon.
Cum plangeam si cum ma consolai si eu la randul meu faceam acelasi lucru...
Zilele alea plictisitoare de scoala in care desenam in ore si ca sa nu imi zica profii ceva doar mie faceai acelasi lucru.
Si sigur nu voi uita de ziua in care ne-am imbracat in rochiile alea identice si ti-ai pus si tu genunchera ca sa nu ma simt eu ciudat.
Desi erai cum erai ... esti tot Alexa mea.
Si chiar daca pentru un corp asa mic sunt ,,prea mare'' si sunt prea nu stiu cum sa stii ca tot ,,Pitica nebuna'' raman.
[Postarea asta a fost ceva din suflet pentru ca ...ea chiar imi lipseste si pentru ca toate momentele petrecute cu ea nu mi le poate lua nimeni.
Multumesc ca de obicei celor care m-au intrebat daca mai postez sau chestii deastea.]
joi, 5 august 2010
miercuri, 4 august 2010
Rol de spectator.
E prima data cand am pasit in sala aia fara sa fac parte din spectacol.
Mm..parca de jos din sala de unde privesc spectatorii totul pare diferit.
Artistii se pierd in umbre.
De pe scaunul meu numarul 15 din al 3-lea rand am privit totul din alta perspectiva.Nu artist.Un simplu om venit sa priveasca ceva ce n-a mai vazut.Sau a vazut si i-a placut.
Nu stiu unde ma gandeam pentru ca tot ce auzeam era doar muzica si tot ce vedeam era defapt nu ceea ce era acolo ci ceea ce a fost demult.
Era sirul anilor care au trecut,anii in care am dansat pe scena aceea era un film vechi alb-negru in care distingeam doar figurile cunoscute ale fostilor colegi.
Rulau in mintea mea amintirile emotiilor de dinaintea spectacolului,fuga prin culise,profesoara mea tipand la nu stiu ce colega ca nu are costumatia potrivita.
Parca imi este dor de acele momente.Defapt da,imi este dor.As da orice sa mai simt odata emotiile primului dans pe poante pe care l-am facut,emotiile pe care le aveam cand toata lumea se uita,reflectoarele acelea cu lumini orbitoare.
De jos din sala era un spectacol.Sus pe scena si in culise era munca.
(multumesc inca odata celor care m-au intrebat daca am mai postat sau nu si care m-au incurajat.)
Mm..parca de jos din sala de unde privesc spectatorii totul pare diferit.
Artistii se pierd in umbre.
De pe scaunul meu numarul 15 din al 3-lea rand am privit totul din alta perspectiva.Nu artist.Un simplu om venit sa priveasca ceva ce n-a mai vazut.Sau a vazut si i-a placut.
Nu stiu unde ma gandeam pentru ca tot ce auzeam era doar muzica si tot ce vedeam era defapt nu ceea ce era acolo ci ceea ce a fost demult.
Era sirul anilor care au trecut,anii in care am dansat pe scena aceea era un film vechi alb-negru in care distingeam doar figurile cunoscute ale fostilor colegi.
Rulau in mintea mea amintirile emotiilor de dinaintea spectacolului,fuga prin culise,profesoara mea tipand la nu stiu ce colega ca nu are costumatia potrivita.
Parca imi este dor de acele momente.Defapt da,imi este dor.As da orice sa mai simt odata emotiile primului dans pe poante pe care l-am facut,emotiile pe care le aveam cand toata lumea se uita,reflectoarele acelea cu lumini orbitoare.
De jos din sala era un spectacol.Sus pe scena si in culise era munca.
(multumesc inca odata celor care m-au intrebat daca am mai postat sau nu si care m-au incurajat.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)